Plante stravechi, readuse la viata dupa 30.000 de ani

A A A

Oamenii de stiinta din Rusia au reusit sa cultive plante viabile provenind din semintele unor fructe stravechi, depozitate de veverite in permafrostul siberian in urma cu 30.000 de ani, informeaza bbc.co.uk.

Fructele acelor plante stravechi au fost descoperite pe malurile raului Kolmya din Siberia, un loc frecventat adeseori de oamenii de stiinta aflati in cautarea scheletelor de mamut.

Savantii de la Institutul de biofizica celulara au reusit astfel sa obtina din acele seminte plante viabile de Silene stenophylla.

Potrivit studiului lor, publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), acele seminte reprezinta cel mai vechi material genetic vegetal care a fost readus la viata.

Inainte de aceasta reusita, precedentul record era detinut de cercetatorii israelieni, care au obtinut plante viabile din seminte de palmier vechi de 2.000 de ani, conservate in regiunea Masada.

Planta Silene stenophylla creste si in zilele noastre in tundra siberiana, insa prezinta cateva diferente – forma petalelor si sexul plantelor – in comparatie cu “verisoarele” ei stravechi care au fost reinviate.

Mediafax

PrintFriendlyGoogle ReaderEmailGoogle GmailYahoo MailHotmailYahoo MessengerWordPressLinkedInTwitterFacebookGoogle+Amazon Wish ListShare
  1. Cantitate imensa de vapori de apa la 176 ani lumina de Pamant
  2. Cum se formeaza cuvintele in creier
  3. A fost descoperita prima exoplaneta capabila sa sustina viata
  4. Evenimentele climatice pot antrena miscari tectonice
  5. IBM: apeluri holografice cu avataruri 3D in maxim 5 ani

Mai multe despre: , , , , , ,